Este o caracteristică binecunoscută a curentului cultural postmodernist de a reda, obiectelor lumii noastre, un al rost decât acela pentru care ele au fost concepute. Fenomenul de numește recontextualizare, iar el dobândește virtuți artistice în măsura în care ajunge să sintetizeze, într-un întreg unitar, semnificații inedite și frumusețea estetică, altfel spus în măsura în care obiecte care nu reprezintă, în ele însele, opere de artă, precum bețele de chibrit, dobândesc, în urma recontextualizării și resemnificării, autentică valoare artistică. Cazul fotogramelor lui Marius Petrescu se încadrează perfect în acest orizont contemporan de abordare, înțelegere și reprezentare a lumii.
Ceea ce, la o primă vedere, poate să pară un joc fără miză, se prezintă, la o analiză atentă și debarasată de prejudecăți, ca o altfel de panoramă a lumii cotidiene. Cu siguranță, s-ar putea găsi multe modalități de a realiza suprafețe artistice utilizând bețe de chibrit, dar modalitatea descoperită și aplicată de către Marius Petrescu îl singularizează. Rezultatul este, de fiecare dată, neașteptat: bețele de chibrit prind viață și devin entități autonome, plăsmuind o lume ce încearcă să se detașeze de statutul de simplu avatar al lumii noastre. Este expresia realului talent artistic de a realiza opere noi, pe care, după ce le privim, ne este greu să ne imaginăm că a existat un timp în care ele nu au existat. Or, cine și-ar mai putea imagina, în ceasul acestei expoziții, lumea, fără fotogramele lui Marius Petrescu ? Le-am numit astfel în urma unei inspirații de moment, dar, chiar dacă termenul ”fotogramă” are, în mod curent, un alat înțeles (imagine de ansamblu, dar suficient de detaliată, utilizată în topografie și cartografie), laolaltă cu înțelesurile termenului ”gramă” (un tip specific de scriere, de comunicare), am optat pentru a realiza și eu operația tipic postmodernă, anume recontextualizarea, scoaterea unui lucru din mediul său obișnuit și calchierea sa pe un altul, în scopul lărgirii semnificatului. Nici că era posibil un demers mai potrivit pentru o provocare artistică care, ea însăși, constituie o încarnare inedită a acestui procedeu.
Ce ne comunică, în fond, fotogramele artistului dorohoian Marius Petrescu ? Înainte de toate, o viziune extrem de sugestivă asupra nimicniciei vieților noastre, asupra micimii și efemerității destinului uman: imitînd lumea noastră, omuleții constituiți din atât de banalele bețe de chibrit nu fac decât să îi ilustreze adevăratele dimensiuni. Pe cât de nesemnificative par bețele de chibrit, raportate la dimensiunile spațial-temporale ale lumii umane, pe atât de nesemnificativă este, în fond, lumea umană, raportată la infinitatea universului. Pe cât de efemeră este existența uni băț de chibrit, menit să ardă și să se mistuie într-o clipită, pe atât de efemeră și de repede uitată este existența noastră individuală. Pe cât de fragile sunt combinațiile din bețe de chibrit, de natură a se sfărâma la cea mai puțin neatentă manipulare, pe atât de fragilă este constituția noastră trupească. Dar, mai presus de toate, pe cât de banale sunt reproducerile faptelor noastre cotidiene de viață, la o altă scară decât aceea cu care ne-am onișnuit, pe atât de banale sunt rezultatele eforturilor noastre de a ne afirma în calitate de ființe culturale, dat fiind că până și modalitățile cele mai comune în care ne exprimăm, în societate, poartă pecetea culturalului. Suntem ființe culturale și, prin orice am face, în viața de zi cu zi, dăm glas acestei naturi intrinseci, ilustrând nivelul cultural care ne caracterizează. Din acest punct de vedere, mersul pe stradă este un act cultural, războiul este un act cultural, munca și activitățile gospodărești, sportive, de divertisment, de relaxare, de joc, sunt acte culturale, ca și modalitățile de exprimare a afecțiunii sau momentele cruciale ale existenței pământești, percum nașterea,
căsătoria, moartea. Or, toate aceste aspecte se regăsesc în fotogramele lui Marius Petrescu, ele însele acte culturale, care ne descoperă o modalitate nouă, provocatoare, de abordare a acestor aspecte esențiale ale existenței umane.
Despre fiecare plăsmuire fotogramatică (atenție, această variantă a termenului ne sugerează existența unei noi gramatici, de natură să ghideze înțelegerea, în culisele acestei noi forme de exprimare artistică) s-ar putea vorbi mult. O să mă opresc la două dintre fotogramele propuse de Marius Petrescu în cadrul acestei expoziții, anume la acelea dintre ele care aruncă într-o cu totul altă lumină întregul demers. Mai întâi, constatăm cu uimire faptul că, într-una din fotograme, omuleții din bețele de chibrit contemplă, în cadrul unei expoziții, fotogramele înseși! Tablourile constituite din oamenii din bețe de chibrit ajung astfel să se reflecte în conștiința acelorași oameni alcătuiți din bețe de chibrit! O imagine mai plastică a conștiinței de sine, de care dispun acești omuleți, nici că era posibilă. Diferența aparentă, dintre lumea oamenilor din bețe de chibrit și lumea oamenilor trăitori în trupuri de carne și sânge dispare definitiv. Înțelegi, instantaneu, că omuleții din bețe de chibrit suntem noi, priviți din perspectiva unui ochi care nu acceptă să fie obstaculat de prejudecățile materialului din care este constituit, un ochi care nu se limitează la perspectiva vizibilului, câtă vreme vizibilul – oricât de ciudat ar putea să pară – este expresie a cărnii, a ochiului de carne. Din această perspectivă, viziunea ochiului interior, necarnal, ar putea să rostească, despre noi înșine, adevăruri nebănuite, adevăruri mult mai adevărate. Culmea este că, în cadrul expoziției care suscită interesul oamenilor din bețe de chibrit, există și o sculptură reprezentând un chip uman în carnalitatea sa comună, ceea ce confirmă, o dată în plus, autoreferențialitatea umanului, prezentă în arta lui Marius Petrescu.
Cea de-a doua fotogramă asupra căreia am ales să mă opresc este reprezentată de cei trei omuleți din bețe de chibrit înlănțuiți, în cerc, într-o horă a focului, foc sacru care, dând naștere unui relevant ritual, devine expresia sacrificiului de sine. Focul care ne mistuie este, de fapt, tocmai cel căruia îi datorăm existența, căci... cine și-ar putea imagina, propria viață, în absența unui foc lăuntric menit să dea sens tuturor actelor cotidiene, banale, efemere ? Văd această fotogramă ca pe o extraordinară parabolă a sacrificiului. Remarc seninătatea neforțată celor trei omuleți din bețe de chibrit, care nu se crispează, care nu abdică, în fața durerii. Regret, totodată, că aceste imagini nu au fost imortalizate într-un film care să fie proiectat în ceasul vernisajului acestei expoziții: ar fi constituit cel mai reușit discurs de natură a prefața acest eveniment cultural unic, în fața căruia cuvintele cu mare greutate își pot trasa și individualiza calea. Focul interior este, în fond, un foc al efortului conștiinței care realizează autoreferențialitatea, năzuința sa de a se cunoaște, de a se lua în posesie în orizontul unui înțeles nestatic, căci în lumina acestui foc ardem, ne mistuim, fără a putea să dispunem de o altă iluminare, finală, în afara actului mistuirii de sine...
Fără îndoială, fotogramele îl mistuie, zi și noapte, pe Marius Petrescu. Mintea sa caută, clipă de clipă, mijloace neobișnuite de a pune în scenă o nouă perspectivă asupra noastră înșine. E un efort sinuos, dureros, constant, de a scruta lumea, de a o privi și înțelege așa cum nimeni altcineva nu o mai înțelege. E rezultatul unei reeducări a minții și a sufletului, care poartă pecetea inconfundabilă a cunoașterii și a realizării artistice autentice.
Bine ai venit printre vizionarii artei neconvenționale, Marius Petrescu !
Ciprian Voloc
Expozitie realizata de Marius Petrescu membru al Clubului fotografilor Botosani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu